Actualităţi

Cel mai important lucru este fericirea. Discuţia cu Romuald Koperski.

11.06.2008 10:24:00

Discuţia cu Romuald Koperski.
Nu este prima activitatea pionierească din viaţa dumneavoastră, totuşi poate cea mai spectaculoasă. Cum se simte omul care a reuşit să fac un lucru care până acum era de neobţinut?
- Dacă eu iubesc Siberia, înseamnă că mă gândesc când şi cum să mă întorc acolo. Când am atins 175° latitudine vestică, am văzut că am depăşit totul expediţiile efectuate până acum. Cele cu un buget mare, multe călătorii, inclusiv cu asigurarea elicopterelor. Noi am intenţionat să ajungem şi să ne întoarcem. Am reuşit, dar s-a dovedit din nou, că succesul unei astfel de expediţii nu este doar o chestiune de banii sau aparatură. Cel mai important este că am avut mult noroc. Am ieşit întregi din diferite opresiuni. Expediţia secolului a nimerit în iarna secolului. Acolo unde am ajuns, temperatura era de minus 63 de grade Celsius. Timp de două luni şi jumătate aproape că nu am oprit motorul maşinii. Pe un asemenea ger, efectuarea oricărei activităţi a fost foarte complicată. Iar ceea ce se simte acum...Ei, cu siguranţă confirm, că nimeni nu a reuşit să repete expediţia noastră. Sigur nu în viaţa mea.
Totuşi, nu aţi ajuns la Cieśniny Beringa. De ce?
- Puteam să mai mergem 200 de km şi să ajungem la cieśniny, dar atunci nu am fii putut să ne întoarcem, deoarece s-ar fii dezgheţat râurile, care erau şosele noastre siberiene.
Câţi kilometrii aţi parcurs într-o zi?
- Asta a depins de condiţii. Am mers prin viscol şi zăpadă, săpându-ne drumul prin nămeţi. Uneori aveam nevoie de 5 ore pentru a parcurge 15 metrii. Altă dată, la o temperatură de minus 50 de grade şi pe ninsoare, de-a lungul unei săptămâni abia am parcurs 270 de kilometri.
Cum au reacţionat la prezenţa voastră locuitorii Siberiei?
- Când deja ne-am întors, ne-au privit cu un mare respect. Nimeni nu a înţeles mai bine decât ei ceea ce am făcut noi. În afară de aceasta, au fost ca de obicei, foarte prietenoşi. Aceştia sunt adevăraţi supraoameni. Duc o viaţă inimaginabil de grea, dar bunăvoinţa şi deschiderea faţă de alte persoane este deosebită. Fac totul, pentru al ajuta pe celălalt. Nu refuză niciodată musafirii, chiar dacă trebuie să împartă cu ei resturile de hrană. Sţiu, că fără ajutorul pe care şi-l oferă reciproc, nu ar supravieţui. „Trebuie să – l ajut pe cel de lângă mine, deoarece mâine el mă va ajuta” – aceasta este regula obligatorie acolo. Siberia îl învaţă pe celălalt să fie smerit şi credincios. Gândirea poloneză este străină acolo, că dacă cuiva îi este bine, trebuie să îl deranjezi: „de ce cuiva să îi meargă mai bine decât mie”,
Deci, am ce învăţa de la locuitorii Siberiei. O, da. Fără aceştia nu am fii reuşit în expediţia noastră. Am ascultat cu atenţie sfaturile acestora, încălzind maşina înainte de a porni în cele mai reci regiuni. De la ei am învăţat cum să învingem chiar şi cele mai mari ninsori. Nu am fost nişte negiobi plini de aroganţă, care cu câţiva dolari în buzunar au venit din Europa şi ştiu totul mai bine. Cu convingere am acceptat sfaturile şi indicaţiile.
Polonezilor le este greu să îşi imagineze un ger de câteva zeci de grade. Cum v-aţi descurcat în condiţii atât de extreme?
- Nu ne-a dezamăgit încălzirea maşinii. În afară de defecţiunea de la ambreiaj şi să zice câteva mici defecţiuni care au putut fii reparate, nu am avut alte probleme legate de maşină. În schimb, la cel mai puternic ger, fiecare ieşire din maşină, chiar trecerea din cabină în partea de locuit a fost o expediţie. În timpul unei treceri, din cauza treceri, din cauza gerului, mi-a crăpat încălţămintea. Termometrul montat pe maşină a crăpat mai devreme. Cel cumpărat în Polonia avea scala până la minus 50 de grade.
Dar cum a fost cu chestiunile banale, cum ar fii toaleta?
Ei, toaletă în maşină nu am avut. Aşa numitele nevoi, trebuiau rezolvate afară, într-un timp fulger şi atunci doar când într-adevăr era nevoie. Dar despre spălat a trebuit să uitaţi pentru moment? Duş în maşină nu am avut. Totuşi subliniez, că nu am fost trei bărbaţi parfumaţi, ceea ce este interesant, abia pe drum, când ne apropiam de Europa, am început să simt că stă cineva alături de mine. Între timp, ne-a salvat spălatul în râurile deja dezgheţate.
Aţi avut parte de întâmplări deosebite? Nu v-a atacat ursul siberian?
- Animalele nu atacă primele. Întâmplări adevărate au fost multe. Cele mai interesante le voi descrie în cartea mea. Mi s-a întâmplat, de exemplu, să nimerim între focurile vânătorilor, dar după cum se vede nu am păţit nimic. O dată am salvat viaţa unui tată şi a fiului să, când li s-a stricat maşina în mijlocul troienelor. Dacă nu ne-am fii întâlnit cu ei, i-ar fii aşteptat moartea. I-am încălzit cu alcool, după care le-am amputa degetele îngheţate. Acest lucru nu a fost o tragedie, deoarece mai important a fost că au supravieţuit.
Pe când următoarea expediţie?
- Deocamdată trebuie să ne odihnim, dar mai mult ca sigur, odihna nu durează mult. Nu ne permite dorul de Siberia.
Vă mulţumesc pentru discuţie. Cu Romuald Koperski a discutat Iwona Marciniak.